Papa Francisc: Evreii şi creştinii au în comun iubirea faţă de aproapele[2019-05-09]Iubirea faţă de aproapele este un angajament comun între creştini şi evrei, a spus Papa Francisc joi, 9 mai 2019, adresându-se profesorilor şi studenţilor de la Institutul Biblic Pontifical din Roma. Pontiful a explicat că interpretarea creştină a interacţiunilor lui Isus cu fariseii, precum şi felul de a-i privi pe moştenitorii evrei ai tradiţiei fariseice, trebuie să caute această bază comună cu adevăr şi dreptate, fără prejudecăţi şi stereotipuri.Iubirea faţă de aproapele „constituie desigur o bază importantă pentru orice dialog, în special între evrei şi creştini, şi astăzi”. La audienţa papală au fost de faţă participanţii la conferinţa „Isus şi fariseii: O reevaluare interdisciplinară”, organizată pentru a marca a 110-a aniversare a fondării Institutului Biblic de către Sf. Papă Pius al X-lea. Conferinţa s-a concentrat pe rolul fariseilor în Biblia creştină, în tradiţia evreiască şi mai apoi în relaţiile dintre evrei şi creştini. Reflectând asupra iubirii faţă de aproapele, Papa Francisc a spus că „Rabinul Aqiba, unul din cei mai vestiţi rabini din secolul al doilea, moştenitor al învăţăturii fariseilor, indica textul din Levitic 19,18: ‘să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’ ca un mare principiu din Torah. Conform tradiţiei, el a murit ca martir având pe buze acel Shema’, care include porunca de a-l iubi pe Domnul cu toată inima, sufletul şi forţa… În acelaşi mod, aşa-numita regulă de aur, deşi în formulări diferite, este atribuită nu numai lui Isus, ci şi contemporanului său mai bătrân Hillel, de obicei considerat unul din principalii farisei din timpul său. Această regulă este deja prezentă în cartea deuterocanonică a lui Tobia”. Într-adevăr, „pentru a-i iubi mai bine pe vecinii noştri, avem nevoie să îi cunoaştem, şi pentru a şti cine sunt adesea trebuie să găsim modul de a depăşi prejudecăţi vechi”, a continuat Papa. El a lăudat contribuţia Institutului Biblic Pontifical la cercetarea academică şi la învăţământul în studiile biblice, „lucrând pentru a rămâne fidel misiunii sale, şi în timpuri dificile”. Conferinţa pe tema fariseilor va aduce contribuţii pozitive la relaţiile iudeo-creştine. „Între creştini şi în societatea seculară, în diferite limbi cuvântul ‘fariseu’ adesea înseamnă ‘persoană ipocrită’ sau ‘îngâmfată’. Totuşi, pentru mulţi evrei, fariseii sunt fondatorii iudaismului rabinic, deci strămoşii lor spirituali… Studii recente recunosc că astăzi ştim mai puţin despre farisei decât ar fi gândit generaţiile precedente. Suntem mai puţin singuri de originile lor şi de multe dintre învăţăturile şi practicile lor.” „De aceea, cercetarea interdisciplinară despre problemele literare şi istorice referitoare la farisei tratate de această întâlnire va ajuta la dobândirea unei viziuni mai adevărate despre acest grup religios, contribuind şi la combaterea antisemitismului”. Pontiful a dat exemple de referinţe pozitive la farisei, în Noul Testament: Paul a fost fariseu; Gamaliel, care i-a apărat pe Petru şi pe Ioan în Faptele Apostolilor a fost un lider al fariseilor; fariseul Nicodim l-a apărat pe Isus şi a fost prezent la înmormântarea Lui; de asemenea, „Isus a avut multe discuţii cu fariseii despre preocupări comune. A împărtăşit cu ei credinţa în înviere şi a acceptat alte aspecte ale interpretării Torei din partea lor”. „Întâlnirea voastră, punând în relaţie credinţe şi discipline în intenţia sa de a ajunge la o înţelegere mai matură şi îngrijită a fariseilor, va permite să fie prezentaţi în mod mai corespunzător în învăţământ şi în predică. Sunt sigur că aceste studii, şi noile căi pe care le vor deschide, vor contribui pozitiv la relaţiile dintre evrei şi creştini, în vederea unui dialog tot mai profund şi fratern. Fie ca să poată găsi o amplă rezonanţă în Biserica Catolică şi în afara ei, şi muncii voastre să îi poată fi acordate binecuvântări abundente de la Cel Preaînalt sau, cum ar spune mulţi dintre fraţii noştri evrei, de la Hashèm”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 738, Ultimul acces: 2026-10-09 09:30:26
|
Timp total: 0.03s...
[]:1